Dumnezeu investește în noi. Chiar dacă de multe ori nu realizăm acest lucru sau nu vrem să Îl implicăm pe El în toate domeniile vieții noastre, crezând că ne putem descurca pe propriile puteri.
Este un sentiment de nedescris atunci când realizezi măreția lui Dumnezeu și când îți dai seama că, de fapt, Acest Atotputernic Dumnezeu se implică în viața ta, îi pasă de tine și îți dorește doar binele. Ție, unui om. Psalmistul zice în Psalmul 8:4 – ”Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?”. De la înălțimea Sa, Dumnezeu se coboară la nivelul meu, să-mi împlinească nevoile mele...e uimitor și de neînțeles!
Însă eu cum îmi trăiesc viața mea? Îi face plăcere lui Dumnezeu să privească înspre mine? Sunt eu reflexia iubirii Lui pentru aproapele meu? Se oglindește chipul lui Hristos în mine? O viață cu El merită orice efort. Facem noi orice efort ca să merităm măcar o mică parte din ceea ce El ne dă zilnic, clipă de clipă? Merită orice plăcere sacrificată, orice dorință egoistă răstignită, orice efort de a te păstra curat într-o lume infestată de păcat...orice merită să faci pentru a trăi o viață la înălțime cu Dumnezeu!
Dar câți dintre noi folosim la maximum darul pe care El l-a pus în noi și îi vedem pe ceilalți prin ochii Lui? Ne mai întrebăm de ce este o atmosferă amorțită în biserici, de ce nu avem timp să ne rugăm, de ce nu primim ceea ce cerem...răspunsul cred că este destul de clar: ne-am atașat prea mult de ”valorile” noastre materiale și pe Dumnezeu l-am plasat pe un plan secund.
Dorim o trezire. Dar trezirea începe în fiecare din noi, începe de la un lucru relativ simplu: modul cum administrăm ceea ce El a pus în noi.
