Am fost foarte contrariată de sentimentele mele. Imediat după ce l-am cunoscut și am simțit că îl plac mai mult decât ar fi trebuit, m-am pus în gardă. Mi-am spus de mii de ori că nu e nimic, că el nu are niciun interes în privința mea, că trebuie să mă opresc din alunecare...
Seară de seară îi spuneam Domnului „Doamne, de ce acum? Nu vreau acum...de ce? Nu pot, e prea mult!...Chiar da, Doamne? Dar nu știu nimic despre el! Poate mă crede ridicolă..! Nu, nu pot! Te rog, ...nu.” Și în fiecare dimineață o luam de la capăt. Cum dădeam ochii cu el, toate hotărârile și încăpățânările de cu o seară înainte dispăreau, pentru că mă topeam. Zâmbetul, ochii...vorba,.., stilul, ..ah, tot!
Eram cam așa, varianta feminină:
Cu ceva vreme înainte râdeam cu fratele meu și ziceam „Is it tall and handsome too much to ask?”.. Alte fete zic „Is it too much if i want him to be well educated?”, „Is it too much if i want him to have a really good job?”..Ei bine, pentru mine cerința era tall and handsome. Bine, știu, asta e copilăresc și era doar de suprafață. Știu că adevărata valoare e în adânc.
Și ghici ce? Era și tall and handsome, și cu valori atât în adânc cât și la suprafață. Era PERFECT! Cum să rezist?
Dar pe de altă parte, mai trecusem prin stări din astea de îndrăgosteală rapidă. Dar îndată ori se dovedea că el, eh, nu merita sau...se întâmpla ceva, altceva..sau o dată chiar m-am rugat „Doamne, dacă nu e pentru mine, fă să dispară sentimentele astea!” și chiar au dispărut! Când l-am întâlnit următoarea zi era ca și cum l-aș fi văzut pe fratele meu, inima nu mi-o mai lua razna și aveam toate cuvintele la mine. A fost fantastic. De ce nu se putea la fel și de data asta??
Cred că mai presus de toate mă temeam. Era o lupta interioară cumplită ca nu cumva să mă fac de râs (știu, mândrie!), sau să nu cumva să tot zidesc și deodată să cad fără vreo șansă de reabilitare.
Zi de zi duceam așa o bătălie cu mine însămi și cu Dumnezeu.
Nu pot ști exact ce gândea el atunci, dar cert este că am început să ieșim împreună. Nu, nu m-a cerut de prietenă, nu eram oficial, dar am ieșit și am tot ieșit .. și ne-am cunoscut mai bine..și ne-am plăcut mai mult...
Am stabilit de la început că nu ieșim de dragul de a ieși și că avem gânduri serioase unul față de celălalt. Am trăit o perioadă de prietenie frumoasă, iar mai apoi un timp de logodnă care ne-a strâns și mai mult. 😊
Mulți ne întreabă „Cum ai știut că el/ea este pentru tine?”. Ei bine, nu pot spune că am știut. Am simțit. Am văzut că în ciuda rugăciunilor și insistențelor și hotărârilor și ambițiilor mele de a nu mai simți nimic, pur și simplu nu funcționează. Sentimentele pentru el erau tot acolo, mai bogate parcă, zi după zi. Apoi, nu mai eram la vârsta la care să ne jucăm și am știut că suntem serioși, am început să ne știm și să ne înțelegem, părinții noștri au fost de acord, am simțit că putem continua pe același drum și..am pornit.
Azi, suntem căsătoriți, ne simțim bine împreună și nu regretăm un moment!
