Pentru că aveam de ales între mai multe, titlul a influențat decizia mea: când este vorba de ciocolată, orice rezistență este inutilă. Și exact asta demonstrează, printre altele, acest film.
Viața liniștită din orășelul de provincie Lansquenet, neschimbată de 100 de ani, este amenințată de apariția unei străine, Vianne Rochet, împreună cu fiica ei, Anouk. Ciocolateria pe care Vianne o deschide influențează într-o așa măsură orașul încât la sfârșit nimic nu mai rămâne la fel.
Cultura orășelului era dominată de figura puternică a Contelui de Reynaud. Acesta era primarul și totodată cel care impunea regulile și stabilea conduita cetățenilor. Exista, aș putea zice, un cult al personalității. Comunitatea era oarecum puternică, tiparele erau clare, iar Vianne nu se potrivea deloc în peisaj. Nonconformismul acesteia, neparticiparea la slujbele bisericești și deschiderea unei ”prăpăstii” a tentațiilor în centrul orașului au făcut-o să-și câștige destui dușmani, printre care însuși Contele.
Însă în fiecare comunitate există și așa-ziși rebeli. Vianne și-a câștigat astfel câteva prietene. Armande, libertina în vârstă de 70 de ani, fiica și nepotul acesteia (pe care îi readuce împreună exact ciocolata Viannei), precum și Josephine Muscat, care își găsește adăpost în locuința protagonistei când îl părăsește pe soțul agresor. Cântărețul ambulant Roux, care călătorea pe râu cu barca, intră și el în cercul celor care ies din tiparele orășelului.
Contele era o personalitate aparent solidă, având și el slăbiciunile lui. Încerca să coordoneze totul, chiar și predicile reverendului sau confesiunile enoriașilor. De asemenea a încercat să le inspire și locuitorilor antipatia sa pentru noua-venită cât și pentru grupul de ”nomazi” cu care călătorea Roux.
Aparent, Vianne nu pare să aducă nimic bun și astfel se naște o confruntare între cei doi. Încercarea Contelui de a-l schimba pe soțul Josephinei eșuează, dar el nu se lasă bătut și inițiază chiar o campanie împotriva celor care erau prietenii Viannei: ”nomazii”. Bineînțeles că rămâne îngrozit de faptul că, de fapt, Serge, ”învățăcelul” său, fostul soț al Josephinei, fusese cel care a pus foc bărcilor. Consecința acțiunilor acestuia îl transformă într-un ”exilat”.
Cu toată forța de care cărea a fi capabil, nu poate să reziste însă în fața ciocolatei și este descoperit în dimineața de Paște într-o postură nu foarte plăcută de către reverend în vitrina ciocolateriei.
Relațiile dintre oamenii din oraș se schimbă – devin parcă mai încrezători în ei înșiși, totul ia o notă de veselie, lăsând în urmă sobrietatea și rigiditatea cu care fuseseră obișnuiți. Contele acceptă că micuțul orășel ar fi avut nevoie de o pată de culoare și astfel o acceptă pe Vianne împreună cu ciocolateria ei și cu tot ce ținea de aceasta.
De asemenea, aceasta se decide să se stabilească și să nu-și mai continue viața mereu cu bagajele pregătite pentru următoarea plecare.
Filmul este o extraordinară lecție de viață. Putem învăța că este nevoie să avem o deschidere față de oamenii care au valori diferite față de noi, cei care, cu alte cuvinte, provin dintr-o altă cultură. Trebuie să acceptăm că nicio cultură sau civilizație nu este perfectă, nici chiar cea a noastră proprie și preluarea de elemente din altele nu este ilegală.
[Mie mi-a placut. maxim :)]
