(Am titlul ăsta pregătit de la sfârșitul verii, numai că nu-și făcea apariția și ceea ce urmează după titlu...)
Da, a venit toamna...o toamna cu un început cald, atât la propriu, cât și la figurat.
Vara a trecut aproape pe nesimțite. Vacanța a însemnat dormit târziu, lenevit...dar și petrecut timp frumos la țară, făcând sau nu diferite treburi gospodărești. Pe lângă toate astea, vara 2011 pentru mine a însemnat un lucru deosebit.
Am avut un timp minunat cu grupul...e atâââât de fantastic încât îmi vine să lăcrimez când mă gândesc la ei...grupul de cântare, grupul de misiune...Misiunea de la Buzău a fost o experiență deosebită, de care nu voi mai avea parte curând. Așa că am încercat să mă bucur și să ”profit” de ea la maxim.
Îi sunt total recunoscătoare Domnului pentru tot ceea ce am putut face,...pentru ceea ce s-a întâmplat acolo,...pentru relațiile care s-au închegat sau care s-au schimbat între noi și nu în ultimul rând Îi mulțumesc pentru ceea ce NU s-a întâmplat. Când rânduiește Dumnezeu lucrurile, nu se poate decât să fie perfect!
Apoi sfârșitul vacanței a însemnat tot timp cu grupul...atât în slujbă împreună, cât și într-un timp mai de...relaxare.
În grupul ăsta am parte de prieteni adevărați, de un sentiment de utilitate, de părtășii extraordinare și de trăiri înalte. E extraordinar!
Apoi vara asta a însemnat promisiuni mărețe din partea lui Dumnezeu...promisiuni din care la început nu vedeam nici măcar un firicel împlinindu-se, dar...văd împlinirea acum. Și văd cum numai Domnul a aranjat în așa fel totul încât am ajuns să cunosc oameni deosebiți și să Îl simt pe El la orice pas.
Mai mult decât atât,...da, Îl simt pe El. Dacă înainte poate încercam să găsesc tot felul de explicații logice la unele fapte care mi se întâmplau, acum le atribui cu totul altele. Simt cum se dă o luptă (simt și fizic, momentan, urmări :D), simt...E altfel, oricum.
Să revin, oarecum. Vara asta a fost tensionată în familie. Datorită unei anume probleme mai vechi, care cu timpul s-a agravat și a ajuns aproape să ne scoata din casă de mare ce a devenit. Dar, după cum a promis, Domnul a lucrat și ne-a dat izbăvire cum nici nu gândeam...și ce putem altceva face decât să-mi mulțumim. Cu lacrimi.
Pe lângă toate astea,...promisiunile pe care le-am primit și a căror împlinire încă o aștept mă fac să freamăt cu totul de nerăbdare..pentru că știu că sunt promisiuni făcute de Domnul meu, de Tatăl meu și știu că El Își ține cuvântul dat. Și știu că ceea ce-mi pregătește El e dincolo de orice mi-aș putea imagina. Abia așteeept! J
Sunt atâât de fericită să Îl am pe Dumnezeu ca Tată și să știu că El îmi conduce pașii și că are grijă de mine într-un mod special, încât aș vrea ca oricine să aibă sentimentul ăsta!
E toamnă...încet, încet, viața din natură moare...sufletul însă are nevoie de viață. Pune în el viața veșnică!
