chat.

allessandra_o (21:27:48): m-am indragostit de blogul tau
pascariu_monica (21:28:13): eee fii serioasa :P
pascariu_monica (21:28:20): nici nu am scris de ceva timp :D
allessandra_o (21:28:48): e fain
allessandra_o (21:29:07): adica,nush cum sa-ti explic dar asta e esentialul
pascariu_monica (21:29:36): :">
pascariu_monica (21:29:39): :-j
allessandra_o (21:30:16): serios....uneori depinde foarte mult de ceea ce vrei sa faci...atunci cand scrii...eu scriu si scriu
allessandra_o (21:30:26): dar foarte rar sunt multumita de ce iese
allessandra_o (21:30:42): si simt ceea ce simt citind unele din posturile tale
allessandra_o (21:31:02): daca o sa te uiti pe blogul meu,o sa vezi ca e ceva gen;"hai sa ma invart in jurul cozii ca nu am ce face"
allessandra_o (21:31:03): :))
pascariu_monica (21:31:18): de parca eu nu as mai tot adauga cate ceva la ce am scris..
pascariu_monica (21:31:19): :P
pascariu_monica (21:31:27): mereu parca mai e ceva de corectat..
allessandra_o (21:32:00): eu am in cap o idee
allessandra_o (21:32:05): dar mi`e frica sa o incep
allessandra_o (21:32:20): pt ca exista riscul...sa nu fie verosimila....sau sa para ca ma mandresc
pascariu_monica (21:32:29): ee Doamne
pascariu_monica (21:32:30): :D
allessandra_o (21:32:30): si nu vreau asta,nu asta vreau sa subliniez
allessandra_o (21:32:51): si trb sa ma zbat intre astea doua...si parca vad ca-mitrece elanul
allessandra_o (21:32:54): si e un alt plan nefacut
pascariu_monica (21:33:11): cu cat pui accentul mai mult pe faptul k nu vrei sa te mandresti, cu atat o sa sara in ochi si ceilalti or sa inceapa sa'si puna semne de intrebare :)
allessandra_o (21:33:25): ok,hai ca trb sa plec,mama re nev de mine:X
pascariu_monica (21:33:48): pot pune discutia pe blog, din lipsa de alte articole? sa\mi rasp, oricum :P

amintirea...rămâne

Melodia asta îmi provoacă așaaa o stare de parcă aș avea nu știu câte sute de ani și nu știu câte amintiri și...,

”Timpul este ceva ce omul încearcă mereu să omoare, dar sfârșește prin a omorî pe om.” (Herbert Spencer)

Da, timpul....cel mai mare dușman al nostru, în afară de noi înșine. Ireversibil. Adaugă un plus de tragism existenței noastre îndeajuns de dificilă. și dacă n-ar fi timpul? Dacă avându-l, mereu și mereu ne grăbim, niciodată ”nu avem timp”, atunci dacă nu l-am avea, totul ar fi un haos de nedescris.

Să revin la subiectul de bază. Amintirile. Atâtea amintiri...!

Există amintiri care mă fac să îmi doresc să intru în pământ de rușine, chiar dacă acel fapt s-a consumat deja demult și poate oamenii din acel timp au și uitat despre ce e vorba...

există amintiri care îmi aduc lacrimi în ochi,

altele care mă fac să mă plec în genunchi și să spun ”Doamne, te rog să îmi iei starea de vinovăție. Știu că Tu m-ai iertat pentru ce am făcut atunci, dar eu încă mă simt vinovată, ajută-mă să simt iertarea Ta deplină!”...

există amintiri care mă fac să îmi doresc să se întâmple din nou și din nou acel lucru....

sau altele parcă se cer schimbate, să se întoarcă timpul acela, ca să repar lucrurile...

Dar, ce putem face? Timpul, o dată trecut, nu se mai întoarce.

și, ținând cont de asta, am luat o hotărâre: orice fac, să fac gândindu-mă că nu voi mai putea schimba nimic – ”What is done, is done!” – totul trebuie făcut așa încât, peste ceva timp, când voi privi în urmă, să nu-mi pară rău de nimic!

un gând mic :D

Cum ar fi oare dacă am ști cum gândesc ceilalți...care sunt părerile lor despre noi înșine sau despre orice altceva...cum ne consideră, ce interpretează din gesturile și privirile noastre....oare cum ar fi?

Ne-ar fi existența mai puțin complicată? Cu siguranță...mai toate neînțelegerile, certurile și toate din această gamă pornesc de la a ști sau a nu ști, mai degrabă, ceea ce gândește, ceea ce vrea celălalt...

De ce suntem așa de diferiți? Avem câte ceva de învățat de la fiecare persoană pe care o întâlnim? Care este scopul, de fapt, al fiecărui nou individ care apare în viața noastră? Să mai punem o cărămidă în clădirea caracterului nostru?

Poate așa o fi...poate nu.

Ce ar mai fi de adăugat e că e absolut fantastic să ai prieteni și oameni cu care să te înțelegi bine...în care să ai încredere și care să țină la tine chiar dacă tu poate nu meriți..

”Prietenia este confortul inexprimabil de a te simţi în siguranţă cu o persoană, fără a trebui să-ţi cântăreşti gândurile, nici să-ţi măsori cuvintele.” (George Eliot)