Oamenii ne dezmăgesc. Chiar și prietenii. Nu ne maturizăm în același ritm, nu ne raportăm unii la alții așa cum ne-am aștepta, nu știm ce gândim și ce simțim unii pentru alții...Oamenii ne dezamăgesc. Chiar și prietenii.
Mi s-a spus că, cu cât creștem, ni se schimbă și cercul de prieteni. Se schimbă sau se micșorează? Nu știu. Oricum ar fi, nu cred că trebuie să părăsești un grup de prieteni doar pentru că te consideri mai matur sau mai aproape de Dumnezeu decât ei. Nu e un motiv. Poate că Dumnezeu te-a așezat acolo spre ridicarea lor.
Creștem. Creștem, dar nu trebuie să ne uităm prietenii. Prietenii adevărați sunt rari, dar există. Îmi place în continuare un citat: ”Prietenii adevărați te acceptă așa cum ești, dar asta nu înseamnă că vor să rămâi așa cum ești.”. Ei vor încerca totdeauna să-ți pună în minte un gând și în inimă o dorință de schimbare. E un comportament divin ăsta, nu? Același lucru îl face Dumnezeu pentru noi. Ne primește în brațele Sale păcătoși și murdari, exact așa cum suntem. Însă nu ne duce în Împărăția Sa împreună cu mizeriile noastre. Pentru că El ne devine cel mai bun prieten și ne iubește nespus, ne transformă spre slava Lui. Numai așa vom putea fi o lumină în lume și o piatră prețioasă în comoara Lui.
E extraordinar cum face El toate, peste puterea noastră de a gândi și a concepe. E absolut caracteristic Lui să ne uimească și să ne schimbe fără să conștientizăm pe moment, pentru ca mai apoi, privind în urmă, să ne minunăm de măreția lucrărilor Sale.
Oamenii ne dezamăgesc. Chiar și prietenii. Dar Dumnezeu nu o va face niciodată. În viața noastră, în care umblăm prin credință, Dumnezeu nu ne dezamăgește niciodată, pentru că avem încredere în El. Doar e prietenul nostru cel mai bun!
