Vechi și noi

Demult tot zic că scriu, dar parcă numai nu reușeam să mă adun și să îmi adun gândurile și cuvintele. Trec printr-o perioadă în viață despre care simt că m-a maturizat. Și dacă simt eu însămi asta, chiar cred că într-adevăr așa este.

Unul dintre motive este că încep să îmi selectez oamenii în compania cărora să fiu. Nu mă mai simt bine în prezența unor oameni care nu mă influențează înspre bine sau de la care nu am ce învăța. Știu, de unii nu poți scăpa nicicum, dar cred că depinde de noi dacă vrem pur și simplu să ne ridicăm și să plecăm dintr-o relație care nu ne face bine. Mulțumesc lui Dumnezeu în sensul ăsta că mi-a dat puterea să văd și să înțeleg că El are ceva mai bun pentru mine, oameni anume pregătiți de El să mă îndrepte în sus.

Nu e ca și cum aș crede că Dumnezeu nu controlează și prieteniile noastre, doar că poate nu înțelesesem încă îndeajuns de bine acest lucru și aveam nevoie de o lecție.

Apoi, eu, care mă rugam mereu și mereu Domnului că vreau să Îl văd la lucru în viața mea, Îl văd. Mai mult ca oricând. Nu lucra El înainte? O, ba da, și încă cum! Doar că nu aveam eu ochii chiar într-atât de deschiși cât să văd.

M-a condus prin ipostaze și circumstanțe în care nu credeam niciodată că voi ajunge și m-a trecut prin unele situații cărora nu le vedeam nicicum ieșirea. Dar, ghici ce, El o vedea! Și așa de bine am ieșit din pâclă și întuneric încât atunci când m-a învelit soarele am fost furioasă pe mine, cum de am putut uita pentru o clipă că mai există.

Promisiunile Lui sunt atât de minunate pentru mine că nici nu îmi pot imagina îndeajuns ce are El pregătit așa de special. Ceea ce rămâne ca eu să fac, partea mea (nu spun că este cea mai grea, doar că uneori e dificil), este să...aștept. Pentru că am văzut de atâtea ori cum El le știe și le coordonează pe toate mai mult decât minunat, mai presus de gândirea mea limitată. 

Și ah, ce minunat, sigur și absolut fabulos este să știi că viitorul tău este în mâna Lui!

Echilibru controversat

De câte ori nu ni se tot citează versetul acela care zice „Dar Domnul privește la inimă”… Și câte predici nu s-au rostit pe tema asta…dar totuși, noi, NOI, cât luăm aminte? Cât dorim și ne luptăm să fim ca El?

Am crescut într-un mediu conservator. Nu, nu mă plâng. Îi mulțumesc Domnului pentru asta, pentru că au fost sădite în mine valori biblice autentice și principii după care să mă ghidez în viață bazate pe Cuvântul Lui. Totuși, partea proastă este că tendința era să disprețuiești sau să judeci pe cine nu e ca tine, pe cel care nu și-a însușit încredințările tale. Și încredințările, așa cum mulți știm, NU sunt principii, iar de multe ori nu îți sunt de folos nici pentru mântuire. Dar dacă tu așa ai înțeles, nu fă din încredințările tale principii general valabile.

Ei bine, crescând mai mare, ajungând în diferite locuri, sistemul acesta de a măsura din cap până în picioare pe om și a-i pune o etichetă m-a urmărit. Stocul meu de etichete parcă nu se epuiza niciodată. Cineva, cumva, trebuia să aibă ceva care să mă împiedice să văd dincolo de ce…vedeam.

Dar Domnul mă iubește atât de mult încât a hotărât să îmi dea câteva lecții valoroase și să mă învețe să iau ce e mai bun de la toți. Ba mai mult, am învățat că acele persoane pe care la prima vedere le judecam, sunt muuuult, muuuult mai aproape de Domnul decât mine.

Așadar, nu o dată mi s-a întâmplat să văd pe cineva, să pun eticheta, iar mai apoi, peste ceva timp, să facă Domnul să fiu nevoită să interacționez direct. Pentru că de obicei sunt politicoasă, am acceptat, poate am povestit, am aflat mai multe despre persoana respectivă, iar apoi…ghici ce, ne-am împrietenit. Nu a existat un singur caz!

Lecții, lecții…Nu vreau, totuși, să dau exemple concrete de persoane sau de lucruri care m-ar fi împiedicat să primesc de la ele ceea ce Domnul avea în plan, pentru că știu că sunt mulți care încă se împiedică. În chestiuni legate de îmbrăcăminte, cosmetică, comportament în închinare etc.

Există totuși și reversul versetului sus citat. Mulți se folosesc de el pentru a-și crea o libertate care Domnului nu Îi place. „Apăi dacă Domnul se uită la inimă, ce mai contează exteriorul?”. Ei bine, contează. Și poți să dai dovadă că ești copil al lui Dumnezeu chiar dacă nu ești îmbrăcat sau „aranjat” în funcție de anumite sisteme și obiceiuri conservative extreme.

Am discutat cu mulți prieteni și am ajuns la o concluzie: dacă apari în fața oamenilor din lume ca un cave-man, dacă te izolezi (poate nu fizic) prin anumite atitudini de judecată, porturi etc., mărturia ta valorează un mare 0 barat. Și fii sigur că atunci când o să chemi pe cineva la un program de evanghelizare, la un eveniment creștin o să te măsoare și ei din cap până în picioare și o să îți zică „Ce? Și apoi să devin ca tine? Nu, mulțumesc.”.

Din nou mă simt nevoită să dau câteva detalii legate de „izolarea” despre care vorbeam adineauri. O anumită izolare TREBUIE să existe. Pentru că SUNTEM diferiți de ei. Dar a nu ne izola nu înseamnă să ne compromitem. Există locuri în care prezența noastră nu aduce cinste lui Dumnezeu, există haine pe care nu trebuie să le îmbrăcăm niciodată și scaune în care nu trebuie să ne așezăm niciodată. În toate trebuie găsit echilibrul. Și echilibrul acesta, dacă e fragil, e cu semnul întrebării. Principiile după care ne ghidăm, dacă sunt rigide, dacă ni le-am însușit cu adevărat și sunt parte integrantă din ființa noastră, ne vor spune exact ce și cum să facem și cum să reacționăm în anumite situații în fața cărora suntem puși.

Așadar, echilibru. Echilibrul intens dezbătut, dar totuși atât de simplu: cei din jur să Îl vadă pe Dumnezeu în tine, tu să Îl vezi pe El în ei și să fii o lumină, un exemplu, ei să își dorească să aibă o trăire ca a ta. Simplu, nu?