Iertare trebuie să cer din toată inima, fără să caut să dau alte explicaţii, să descriu contextul, să prezint minusurile celuilalt. NU. Eu am greşit. Sunt vinovată. Iertare. Punct.
Adevărata iertare, ştiu, o primim şi o dăruim mai departe doar prin Isus. El ne-a iertat pe deplin şi cu ajutorul Lui putem şi noi ierta pe deplin. Pentru oameni, "orice act de comunicare este ireversibil", are efecte asupra cărora nu mai poţi interveni şi "ce am scris, am scris". Dumnezeu însă spune:
"El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor." (Mica 7:19)Noi spunem "Te iert, dar nu te uit". Şi greu uităm, într-adevăr. Rar se întâmplă ca relaţiile să fie la fel după ce unul dintre cei implicaţi a fost nevoit să îşi ceară iertare.
La fel şi cu altele. "Te iubesc, dar să nu mai faci asta", "Te iubesc, dar să te schimbi", "Te iubesc, dar...". Dumnezeu spune "Te iubesc chiar dacă eşti păcătos, chiar dacă ai greşit, chiar dacă..., Fiul Meu a murit pentru tine chiar dacă..."
"Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi." (Romani 5:8)Iar pentru că noi ne dorim să devenim ca El, trebuie să învăţăm să iertăm. Şi să uităm. La urma urmei, iertarea este cea mai importantă funcţie a memoriei.
