Vechi și noi

Demult tot zic că scriu, dar parcă numai nu reușeam să mă adun și să îmi adun gândurile și cuvintele. Trec printr-o perioadă în viață despre care simt că m-a maturizat. Și dacă simt eu însămi asta, chiar cred că într-adevăr așa este.

Unul dintre motive este că încep să îmi selectez oamenii în compania cărora să fiu. Nu mă mai simt bine în prezența unor oameni care nu mă influențează înspre bine sau de la care nu am ce învăța. Știu, de unii nu poți scăpa nicicum, dar cred că depinde de noi dacă vrem pur și simplu să ne ridicăm și să plecăm dintr-o relație care nu ne face bine. Mulțumesc lui Dumnezeu în sensul ăsta că mi-a dat puterea să văd și să înțeleg că El are ceva mai bun pentru mine, oameni anume pregătiți de El să mă îndrepte în sus.

Nu e ca și cum aș crede că Dumnezeu nu controlează și prieteniile noastre, doar că poate nu înțelesesem încă îndeajuns de bine acest lucru și aveam nevoie de o lecție.

Apoi, eu, care mă rugam mereu și mereu Domnului că vreau să Îl văd la lucru în viața mea, Îl văd. Mai mult ca oricând. Nu lucra El înainte? O, ba da, și încă cum! Doar că nu aveam eu ochii chiar într-atât de deschiși cât să văd.

M-a condus prin ipostaze și circumstanțe în care nu credeam niciodată că voi ajunge și m-a trecut prin unele situații cărora nu le vedeam nicicum ieșirea. Dar, ghici ce, El o vedea! Și așa de bine am ieșit din pâclă și întuneric încât atunci când m-a învelit soarele am fost furioasă pe mine, cum de am putut uita pentru o clipă că mai există.

Promisiunile Lui sunt atât de minunate pentru mine că nici nu îmi pot imagina îndeajuns ce are El pregătit așa de special. Ceea ce rămâne ca eu să fac, partea mea (nu spun că este cea mai grea, doar că uneori e dificil), este să...aștept. Pentru că am văzut de atâtea ori cum El le știe și le coordonează pe toate mai mult decât minunat, mai presus de gândirea mea limitată. 

Și ah, ce minunat, sigur și absolut fabulos este să știi că viitorul tău este în mâna Lui!