Melodia asta îmi provoacă așaaa o stare de parcă aș avea nu știu câte sute de ani și nu știu câte amintiri și...,
”Timpul este ceva ce omul încearcă mereu să omoare, dar sfârșește prin a omorî pe om.” (Herbert Spencer)
Da, timpul....cel mai mare dușman al nostru, în afară de noi înșine. Ireversibil. Adaugă un plus de tragism existenței noastre îndeajuns de dificilă. și dacă n-ar fi timpul? Dacă avându-l, mereu și mereu ne grăbim, niciodată ”nu avem timp”, atunci dacă nu l-am avea, totul ar fi un haos de nedescris.
Să revin la subiectul de bază. Amintirile. Atâtea amintiri...!
Există amintiri care mă fac să îmi doresc să intru în pământ de rușine, chiar dacă acel fapt s-a consumat deja demult și poate oamenii din acel timp au și uitat despre ce e vorba...
există amintiri care îmi aduc lacrimi în ochi,
altele care mă fac să mă plec în genunchi și să spun ”Doamne, te rog să îmi iei starea de vinovăție. Știu că Tu m-ai iertat pentru ce am făcut atunci, dar eu încă mă simt vinovată, ajută-mă să simt iertarea Ta deplină!”...
există amintiri care mă fac să îmi doresc să se întâmple din nou și din nou acel lucru....
sau altele parcă se cer schimbate, să se întoarcă timpul acela, ca să repar lucrurile...
Dar, ce putem face? Timpul, o dată trecut, nu se mai întoarce.
și, ținând cont de asta, am luat o hotărâre: orice fac, să fac gândindu-mă că nu voi mai putea schimba nimic – ”What is done, is done!” – totul trebuie făcut așa încât, peste ceva timp, când voi privi în urmă, să nu-mi pară rău de nimic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu