Atitudini

Apreciez smerenia și e de folos. Însă sunt două extreme: ori devine falsă, deci se transformă în mândrie, ori este de fapt un complex de inferioritate.

Sunt sigură că lui Dumnezeu nu Îi plac nici una, nici cealaltă.

Este bine să te vezi mic în ochii tăi, mic în fața lui Dumnezeu, pentru că ești și suntem. Este bine să îi vedem pe ceilalți mai presus de noi înșine, pentru că așa este. 

„...ci, în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși.” (Filipeni 2:3b)

Dar atunci când atitudinea este „toți-sunt-mai buni-decât-mine-și-eu-nu-sunt-bun-de-nimic”, deja miroase a neîncredere în sine.

Apoi, spunea cineva, „Când conștientizezi că ești smerit, deja nu mai ești”. De ce? Pentru că devii mândru. Să te arăți oamenilor smerit și să gândești cu mândrie este ipocrizie.

Dumnezeu ne iubește pe fiecare. A investit în noi cât nici nu realizăm și nici nu vom putea vreodată să înțelegem și să Îi răsplătim. A nu aprecia această valoare înseamnă a respinge, a disprețui harul nemărginit și dragostea fără margini a lui Dumnezeu. 

Ești prețios! El te iubește! Deci fii încrezător. Cu El biruim. Suntem fii și fiice de Rege, prinți și prințese ale Cerului! 

„...Ai valoare-n ochii lui Dumnezeu!”