Fiind un act de comunicare, chiar și tăcerea spune ceva. Tăcem din diferite motive - pentru că suntem supărați, pentru că nu vrem să vorbim despre anumite sentimente, pentru că suntem purtați de gânduri departe...
Dar nu doar noi tăcem. Chiar și Dumnezeu tace.
Găsim că El poate tăcea din cauza păcatelor noastre pe care întârziem să le mărturisim și să le lăsăm. Dumnezeu spune celor răi, în Psalmul 50:21 „Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi!”. Dumnezeu tace nu pentru că nu vede. El vede și ne-ar putea pierde într-o clipă! Dar tace și așteaptă totuși de la noi o urmă de pocăință.
Atunci când ne trezim într-un final din amorțeala noastră și realizăm ce am făcut și în ce stare suntem, Dumnezeu, care este Dragoste, „acoperă totul, iartă totul” (1 Corinteni 13:7). Ba mai mult, „El va avea iarăși milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, și vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.” (Mica 7:19). Unde ar putea fi niște greșeli mai bine acoperite decât în fundul mării...?
Avem multe de învățat. De câte ori tăcem atunci când cineva ne greșește? Urmăm întru totul acoperirea greșelilor? Dacă acoperim o greșeală, căutăm dragostea (Proverbe 17:9). Dar de cate ori ne trezim "scoțându-ne ochii" unii altora la mult timp după ce greșeala s-a consumat?
Mai tace Dumnezeu și din alte motive. „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” (Țefania 3:17). Ce emoție umană asociată lui Dumnezeu...! Ni se întâmplă și nouă să fim atât de bucuroși și de copleșiți de bunătatea și credincioșia Lui încât să tăcem și poate să ne curgă pe obraji lacrimi de bucurie, fără să mai putem articula vreun cuvânt. Ei bine, de bucuria „rămășiței lui Israel” care va urma calea Lui, Dumnezeu nu va mai putea de veselie și va tăcea.
Dar nu doar noi tăcem. Chiar și Dumnezeu tace.
Găsim că El poate tăcea din cauza păcatelor noastre pe care întârziem să le mărturisim și să le lăsăm. Dumnezeu spune celor răi, în Psalmul 50:21 „Iată ce ai făcut, şi Eu am tăcut. Ţi-ai închipuit că Eu sunt ca tine. Dar te voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi!”. Dumnezeu tace nu pentru că nu vede. El vede și ne-ar putea pierde într-o clipă! Dar tace și așteaptă totuși de la noi o urmă de pocăință.
Atunci când ne trezim într-un final din amorțeala noastră și realizăm ce am făcut și în ce stare suntem, Dumnezeu, care este Dragoste, „acoperă totul, iartă totul” (1 Corinteni 13:7). Ba mai mult, „El va avea iarăși milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, și vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.” (Mica 7:19). Unde ar putea fi niște greșeli mai bine acoperite decât în fundul mării...?
Avem multe de învățat. De câte ori tăcem atunci când cineva ne greșește? Urmăm întru totul acoperirea greșelilor? Dacă acoperim o greșeală, căutăm dragostea (Proverbe 17:9). Dar de cate ori ne trezim "scoțându-ne ochii" unii altora la mult timp după ce greșeala s-a consumat?
Mai tace Dumnezeu și din alte motive. „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” (Țefania 3:17). Ce emoție umană asociată lui Dumnezeu...! Ni se întâmplă și nouă să fim atât de bucuroși și de copleșiți de bunătatea și credincioșia Lui încât să tăcem și poate să ne curgă pe obraji lacrimi de bucurie, fără să mai putem articula vreun cuvânt. Ei bine, de bucuria „rămășiței lui Israel” care va urma calea Lui, Dumnezeu nu va mai putea de veselie și va tăcea.
Să tăcem mai mult. Să acoperim greșelile. Să ascultăm mai mult. Să ne bucurăm mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu