Fericirea

Am fost provocată astăzi să mă gândesc la fericire...Ce este fericirea? Ce înseamnă pentru mine să fiu fericită? Ce mă face fericită? Sigur nu confund starea permanentă de fericire cu o stare trecătoare? Suntem așa de cuprinși în alergarea noastră de zi cu zi încât nu ne luăm un timp în care să medităm, să analizăm, să ne gândim unde suntem și încotro ne îndreptăm...Pentru mine timpul ăsta a fost astăzi :)

Nu vreau să caut definiții, fie ele din DEX, fie date de cine știe ce oameni de știință. Cred că fiecare avem și ne construim o fericire a noastră, proprie. Pentru mine poate că fericirea înseamnă acel colț pe care îl numim „acasă”, îmbrățișarea celui mai drag, o carte bună sau sunetul ploii. Poate că altcineva își găsește fericirea în sporturi extreme, gătit sau jocuri video. Fericirea pare că este relativă.

Dar totuși, „Cine ne va arăta fericirea?” (Psalmul 4:6). Răspunsul (sau cel puțin indicii) găsim chiar în continuare: Eu însă zic „Fă să răsară peste noi lumina Feței Tale, Doamne!”. Așadar, unde găsim fericirea? Cine este sursa fericirii? Răspunsul este unul singur: Dumnezeu! 

Oricât am căuta, oricât ne-am strădui, nu vom găsi adevărata fericire, adevărata pace sufletească ce vine o dată cu aceasta, decât alături de Dumnezeu. Poate avem impresia că ne-am găsit „ursitul” și poate că într-adevăr așa este. Dar nu vom avea puterea să îl/o iubim prin toate momentele prin care vom trece prin viață. nu vom putea ierta, decât cu Dumnezeu. Poate credem că putem să umplem golul din inimă cu ajutorul copiilor sau al unei pasiuni, dar mereu și mereu va reveni și ne va „bântui”, pentru că...adevărata fericire este în Dumnezeu.

Îmi doresc ca tot mai mulți dintre noi să poată spune „Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale.” (Psalmul 73:28).