Conștientă fiind că nu totul se învârte în jurul ei, totuși, își dorește asta și are impresia, uneori, că parcă, parcă totul i se cuvine. Melinda. Da, îi oferă unei prietene din agrafele ei, dar are grijă să îi rămână destule și pentru ea însăși. Nu se numește acțiunea asta...”egoism”?
Melinda. Îi place să primească, să aibă, să aibă din belșug...când vine însă vorba să împartă și cu alții...îi vine greu să facă gestul. Să rămână ea fără ceva, despre orice ar fi vorba, doar pentru a da altcuiva? Rar, extrem de rar, se întâmpla și abia că nu se recunoștea pe ea însăși când o făcea.
E conștientă de asta. Nici nu se pune problema. Conștiința ei face de multe ori ”Buzz! Melinda! Hellooo! Știi, acel/acea cineva chiar avea nevoie de tine și de ceea ce puteai să îi dai!”. Capul atunci se pleacă, sângele urcă în obraji....dar de cele mai multe ori, nu face nimic ca să îndrepte lucrurile.
Gândurile Melindei în astfel de situații zumzăie, în căutarea unei...soluții. Inutil, nu? Știe că de fapt trebuie să se ridice și să ia atitudine. Îi e greu. Îi e greu.
”De prea multe ori s-a întâmplat asta. Singură nu pot.” Ajutorul ei de nădejde, oricând: Dumnezeu. Genunchii ating pământul, capul se apleacă, lacrimile curg pe obraji...”Doamne, ajută-mi!”.
Hotărârea e luată. ”Melinda, mă ajuți?”. Răspunsul ei vrea să fie mereu ”Da, te ajut!”. Chiar dacă există și acei oameni care nu vor decât să profite.
Melinda învață să pună nevoile celorlalți mai presus de dorințele ei.
Melinda, ajutor de nădejde. Binecuvântare pentru cei din jur.
Melinda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu